Recomandări privind crearea biodiversităţii în gospodăriile agricole

MOVCA Noutăți Leave a Comment

Aspectele principale legate de conservarea şi sporirea biodiversităţii pentru prevenirea bolilor şi a dăunătorilor au fost redate într-un scurt video şi o serie de infografice produse recent.

Biodiversitatea este reprezentantă de o varietate de fiinţe, care trăiesc în natură, interacţionează unele cu altele şi creează ecosistemele. O biodiversitatea bogată duce la o viaţă mai echilibrată şi mai sănătoasă.

Într-o gospodărie cu biodiversitatea bogată solul este protejat de eroziune, dăunătorii sunt controlaţi, condiţiile climaterice extreme sunt atenuate, pierderile de roadă sunt mai mici, venitul este mai mare.

De cele mai multe ori, acţiunile omului sunt cele care duc la sărăcirea biodiversităţii şi la crearea unui dezechilibru. Astfel de acţiuni sunt: perturbarea solului cu tehnică grea, distrugerea habitatelor naturale apărute de-a lungul anilor, înlăturarea masei vegetale de pe teren, aplicarea fertilizanţilor sintetici şi a preparatelor de uz fitosanitar.

În biodiversitatea solului, compostul, humusul şi îngrăşămintele verzi sunt obligatorii. Cu cât mai multe feluri de culturi cresc la o gospodărie, cu atât mai bogată este biodiversitatea. Se recomandă de cultivat minimum 4-5 familii diferite. Fiecare familie poate oferi mai multe culturi şi zeci de soiuri.

Biodiversitatea poate fi sporită prin: cultivarea îngrăşămintelor verzi, aplicarea unui asolament corect, evitarea ogorului negru, încercarea soiurilor noi, crearea fâşiilor permanente de flori sălbatice cu lăţime de un metru. În acest scop se mai recomandă: semănarea florilor sălbatice la periferii, păstrarea resturilor vegetale peste iarnă, lăsarea cruciferelor să înflorească acolo unde pot fi urmate de culturi mai tardive, crearea grămezilor de compost, aplicarea lucrărilor minime la sol.

Pentru a vizualiza cele două produse, accesaţi:

  1. Video crearea biodiversităţii pentru prevenirea bolilor şi daunătorilor
  2. Infografic crearea biodiversităţii

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „InfOrganic Moldova 202-2022”, implementat de A.O. „Educaţie pentru Dezvoltare” (AED), cu suportul financiar al Fundaţiei „Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” (LED). AED mulţimeşte A. O. „EcoVisio” pentru produsul elaborat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *