MOVCA împreună cu asociațiile din sector solicită dezvoltarea potențialului național de producere a semințelor


Pe 14 mai, 2020, Asociația MOVCA în colaborare cu Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia”, Institutul de Fitotehnie „Porumbeni”, Federația Agricultorilor din Moldova „FARM”, Federația Națională a Fermierilor din Moldova, Asociația Fermierilor – Producători de Lapte, Asociaţia Patronală Asociaţia Naţională a Producătorilor de Lapte şi Produse Lactate „Lapte”, Uniunea Republicană a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect” exprimăm îngrijorarea și preocuparea sectoarelor pe care le reprezentăm față de impactul secetei din anul agricol 2020 asupra activităților economice.

În acest context a fost elaborat un demers către autoritățile Republicii Moldova, solicitând adoptarea măsurilor de urgență în diminuarea consecințelor secetei din anul agricol 2020 și dezvoltarea potențialului național de dezvoltare a semințelor.

Rămânem deschiși pentru consultații și discuții constructive cu scopul depășirii acestei situații excepționale cu pierderi minime pentru toate părțile interesate în dezvoltarea economiei Republicii Moldova.


Lasă un răspuns