Aneta Ganenco: Pe rafturile magazinelor ar trebui să apară secții destinate produselor ecologice

Interviu cu Aneta Ganenco, membru al Consiliului MOVCA

Aneta Ganenco este producător agricol și procesator, dar și membru al Consiliului MOVCA. Este și președinta Asociației ”Pomușoarele Moldovei” și reprezintă în cadrul Asociației MOVCA segmentul producătorilor și procesatorilor de pomușoare ecologice. Cel mai mult își dorește ca în țara noastră să fie fabricate produse inofensive, certificate ecologic, comercializate după cele mai înalte standarde și apreciate de consumator.

 

– De ce ați decis să deveniți membru al Asociației MOVCA?

– Sunt adeptă a agriculturii ecologice și cred că acest concept trebuie să se răsfrângă și asupra personalului, a sănătății lui, și asupra mediului înconjurător. Prea multă poluare, prea mut plastic avem în jurul nostru și cantitatea lui crește catastrofal. Dacă nu noi, atunci cine va avea grijă de curățenia și bunăstarea întregii planete?! Am absolvit trei facultăți și aceste studii îmi ajută, inclusiv în activitatea din cadrul Consiliului MOVCA. Sunt marketolog, posed limbi străine, am cunoștințe solide în domeniul administrației publice și pot să acopăr un segment de piață internă și externă. Or, produsele ecologice, la fel ca și cele obținute din agricultura convențională, trebuie să fie vândute corect, pentru că există anumite reguli, legi ale segmentului. Totodată, noi activăm într-un stat de drept cu tot felul de reguli de care trebuie să ținem cont, să le cunoaștem, înțelegem și la care să ne conformăm. Cât despre aderarea la MOVCA, din experiență m-am convins că, reuniți într-o asociație, producătorii pot face lucruri mai bune, mai frumoase, sunt o forță. Multe probleme, inclusiv legate de legislație, nu le poate rezolva fiecare în parte. Împreună putem reprezenta un sector, să fim auziți de guvernare, să participăm la elaborarea și definitivarea unor acte juridice. Este un lucru extrem de important. Exemplul țărilor dezvoltate ne demonstrează că fără asociere nu vom depăși prea ușor ritmul anemic de dezvoltare existent.

 

– Ce a servit drept impuls pentru a practica agricultura ecologică?

– Am inițiat astfel de activități acum șase ani. De fapt, am urmat exemplul unor colegi cu aceleași viziuni, pe care le împărtășesc și acum. S-a întâmplat din cauza că am conștientizat o serie de probleme în agricultura convențională. Am văzut erozia solului, analizele produselor chimizate excesiv. Chiar și pandemia de COVID ne-a condus spre ideea că trebuie să ne alimentăm sănătos, să nu facem abuz de îngrășăminte sintetice, să respectăm legile naturii. În prezent, dispun la Rezina de o plantație de trei hectare de aronie crescută în regim ecologic. Aronia, ca și produsele ecologice în general, devine din an în an tot mai populară. În statele comunității europene, SUA, Canada, ele sunt mult mai bine cotate, iar la noi acest proces e în întârziere. Eu, fiind implicată nemijlocit în comercializarea produselor ecologice, sunt convinsă că și în țara noastră ele au un viitor bine conturat. Au și un preț un pic mai avantajos decât cele provenite din agricultura convențională.

 

– Ce idei, inițiative ați vrea să promovați în calitate de membru al Consiliului MOVCA?

 

– Eu văd un gol în ceea ce privește comercializarea produselor ecologice pe piața autohtonă. Pe rafturile supermarketurilor este loc pentru ele. Mai mult ca atât, în prezent este elaborat un set de modificări la Legea cu privire la comerțul interior. Se dorește ca aceasta să devină mai prietenoasă, mai deschisă către producătorul autohton. Dacă anterior a existat o prevedere legală privind garantarea unei cote de 50 la sută pentru produsele alimentare autohtone pe rafurile magazinelor din toată țara, acum legea urmează a fi modelată în așa fel încât comerciantul să nu mai poată refuza sub niciun pretext marfa producătorilor locali. Eu aștept ca în temeiul acestor modificări legale să vedem mai multe bunuri autohtone prin supermarketuri. Ar trebui să existe chiar și secții separate pentru produsele ecologice, la fel ca în alte țări, iar consumatorii să le găsească ușor pe rafturile magazinelor. 

Vezi mai multe noutăți