Azi, 2 aprilie, la Chișinău, a avut loc Conferința națională „Legumicultura în spațiul protejat din Moldova: Oportunități și perspective de afacere”.
Printre vorbitori, la întrunire a ținut o cuvîntare domnul Tudor Darii, agronom-consultant și co-fondator al Gospodăriei Țărănești „Maria Darii”, unicii cultivatori de legume ecologice din Moldova, membri MOVCA.
Așa cum spune și titlul conferinței, tema de bază a prezentărilor a fost Legumicultura în spații protejate, adică în sere și solarii. Însă, doar domnul Darii a vorbit despre Legumicultura în sistem ecologic.
Această conferință a dat startul unui ciclu de conferințe organizate de
Federația Agricultorilor din Republica Moldova (FARM).
Astfel, joi, 4 aprilie 2019, cu începere la ora 9, va avea loc Conferința națională „Nucicultura în Moldova Eficiența în producere și marketing”.
Locația: Chișinău, Radisson Blu (Leogrand) Convention Center, str. Mitropolit Varlaam 77, sala Nistru.