În continuarea evenimentului de lansare a proiectului Agenției de Investiții „ECO Moldova„, ce presupune amplasarea la cele 32 ambasade și misiuni diplomatice ale Republicii Moldova din întreaga lume standuri expoziționale cu cele mai calitative și reprezentative produse moldovenești, produse deja ecologice și cu potențial ecologic, săptămîna curentă s-a întreprins următorul pas – ambalarea și repartizarea pe destinații a seturilor de produse.
Patru dintre membrii MOVCA: Bio-Cămara, Biantti, Consult LC și Regina Naturii ne-au oferit, cu titlu gratuit, produsele lor. Astfel, am completat 35 de cutii pentru 32 de țări: Austria, Azerbaijan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, China, Grecia, Elveția, Emiratele Arabe Unite, Estonia, Franța, Germania, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Qatar, România, Rusia, Statele Unite ale Americii, Suedia, Spania, Turcia, Ucraina și Ungaria.
În afară de produsele membrilor MOVCA, pe standurile #InvestMoldova vor fi prezente produse cosmetice de la Viorica Cosmetic și sticle cu vin de la diferiți producători autohtoni. Prima ediție de produse expuse pe stand va dura un an calendaristic. Apoi, produsele vor fi înlocuite cu altele noi.
În afară de cele 35 destinații din străinătate, Agenția de Investiții își propune să amplaseze standuri la: Ministerul Economiei și Infrastructurii, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Președinție, la oficiile USAID Moldova, APM (Chemonics) și GIZ Moldova.
Considerăm că acest proiect este foarte important și util pentru promovarea produselor noastre, deoarece ambasadele și misiunile diplomatice mereu sînt vizitate de potențiali cumpărători și/sau investitori interesați de produsele moldovenești.